PADFORFOOD SRL (în continuare „OPTICZONE”), cu sediul în sat Bunoaica Județul Mehedinti, având număr de înregistrare în Registrul Comerțului J25/209/2014 și CUI 33413658, reprezentată legal prin Director General - Andrei Pirvanescu, oferă spre comercializare produse de optică (ex. ochelari de vedere, ochelari de soare, lentile de contact, soluții etc.) atât prin intermediul platformei online www.opticzone.ro, cât și prin intermediul magazinelor fizice din România.
Garanțiile și drepturile pe care OPTICZONE le acordă clienților care achiziționează produse de pe platforma www.opticzone.ro sau din magazinele fizice OPTICZONE din țară sunt următoarele:
I. GARANTIA DE CONFORMITATE
În conformitate cu dispozițiile OUG 140/2021, OPTICZONE oferă pentru produsele achiziționate prin intermediul www.opticzone.ro precum și pentru cele achiziționate din magazinele OPTICZONE, o garanție de conformitate, garantia fiind reprezentată de bonul fiscal/factura fiscală.
Garantia oferită pentru conformitatea produselor achiziționate este de 1 (un) an, cu excepția produselor pentru care există o garanție specifică (acele produse cu durată scurtă de viață). Garantia începe să își producă efectele din momentul livrării bunurilor.
În perioada de garanție, orice neconformitate va fi comunicată către OPTICZONE de îndată ce a fost descoperită, prezentând toate informațiile necesare cu privire la produs. Neconformitatea se va aduce în atenția OPTICZONE nu mai târziu de 14 zile de la momentul constatării.
Ne dorim ca toți clienții OPTICZONE să aibă parte de o experiență cât mai plăcută în cadrul interacțiunii cu produsele noastre, motiv pentru care, pentru a putea remedia într-un termen cât mai scurt orice neconformitate, aceasta trebuie adusă în atenția noastră într-un termen cât mai scurt.
În cazul în care OPTICZONE constată o neconformitate, ca urmare a instiințării unui client, măsurile corective ce se pot lua sunt următoarele:
i. ADUCEREA ÎN CONFORMITATE A PRODUSELOR (REPARARE sau ÎNLOCUIRE);
Pentru ca produsele să fie aduse în conformitate, clientul poate opta între reparație și înlocuire, cu excepția cazului în care măsura corectivă aleasă ar fi imposibilă sau, în comparație cu cealaltă măsură corectivă disponibilă, ar impune în sarcina OPTICZONE costuri ce ar fi disproporționate, luând în considerare toate circumstanțele. În acest caz, OPTICZONE va analiza opțiunea clientului și îl va informa asupra măsurii ce se va adopta în cazul respectiv.
În conformitate cu art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență nr. 140/2021 privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri, OPTICZONE poate refuza să aducă în conformitate un produs dacă reparația sau înlocuirea acestuia sunt imposibile sau i-ar impune costuri disproporționate, luând în considerare toate circumstanțele, în special gravitatea neconformității și valoarea produsului în cazul în care n-ar fi existat neconformitatea, urmând să ofere consumatorului o altă măsură corectivă prin raportare la situația concretă, într-un termen rezonabil, ce nu va depăși 15 zile de la momentul informării OPTICZONE despre neconformitate.
Reparația sau înlocuirea se realizează respectând următoarele condiții:
a) fără costuri din partea clientului;
b) într-un termen rezonabil ce nu va depăși 15 zile calendaristice din momentul informării OPTICZONE despre neconformitate (în cazul în care termenul de 15 zile nu va putea fi respectat din motive ce țin de neconformitatea produsului, OPTICZONE va informa în mod corespunzător clientul asupra noului termen);
c) reducând inconvenientele (prin raportare la natura produsului și la scopul pentru care a fost achiziționat);
În cazul în care neconformitatea urmează să fie remediată prin reparație sau înlocuire, cumpărătorul are obligația de a pune produsele la dispoziția OPTICZONE, iar societatea va prelua bunurile pe propria cheltuială.
Înlocuirea poate avea loc în următoarele modalități:
cu același produs;
cu un produs de o valoare similară;
în cazul unui produs cu un preț mai ridicat decât cel ce face obiectul garanției, clientul va fi obligat să achite diferența dintre valoarea produsului inițial și cel înlocuitor.
ii. REDUCEREA PROPORTIONALĂ A PREȚULUI;
Reducerea de preț este proporțională cu diminuarea valorii produselor primite de client în comparație cu valoarea pe care bunurile ar avea-o dacă ar fi în conformitate.
OPTICZONE va evalua situația neconformității produselor în cauză și va stabili reducerea de preț aplicabilă prin raportare la circumstanțele existente.
În funcție de particularitățile neconformității, OPTICZONE va putea opta pentru aplicarea unei alte măsuri corective (dintre cele menționate în prezenta secțiune) informând în mod corespunzător clientul într-un termen rezonabil, ce nu va depăși 15 zile de la momentul informării OPTICZONE despre neconformitate.
iii. ÎNCETAREA CONTRACTULUI DINTRE PĂRȚI, CU CONSECINȚA RETURNĂRII PRODUSULUI ȘI A SUMEI ACHITATE;
Clientul își poate exercita dreptul de a obține încetarea contractului printr-o declarație scrisă transmisă către OPTICZONE, exprimându-și decizia în acest sens.
Declarația de încetare se va transmite prin e-mail la adresa: contact.opticzone@gmail.com sau va fi depusă în format fizic la adresa magazinului OpticZone din care a fost achiziționat produsul.
Decizia de încetare a contractului dintre părți trebuie să fie una întemeiată, prin raportare la gravitatea neconformității, iar produsul să nu poată beneficia de celelalte două măsuri corective menționate anterior (aducerea în conformitate a produsului și reducerea proporțională a prețului).
În cazul în care opțiunea clientului de încetare a contractului nu este una întemeiată (putând fi disproporționată), OpticZone va putea refuza desființarea contractului, oferind clientului opțiunea de a beneficia de celelalte măsuri corective menționate anterior.
În cazul în care opțiunea clientului de încetare a contractului este una întemeiată, returnarea sumei achitate va fi realizată astfel:
a) Clientul returnează către OpticZone produsele în cauză;
b) OpticZone va rambursa clientului prețul plătit pentru produsele în cauză la primirea bunurilor sau a unei dovezi prezentate de consumator că bunurile au fost returnate;
c) Vânzătorul rambursează clientului suma de bani în conformitate cu lit. b), folosind aceleași modalități de plată ca și cele folosite de consumator pentru tranzacția inițială, cu excepția cazului în care consumatorul a fost de acord cu o altă modalitate de plată.
Măsurile corective prevăzute la punctele i., ii. și iii. se vor lua în ordinea menționată anterior.
Garantia acordată produselor distribuite de către OpticZone se referă numai la deficiențe/neconformități ale produselor determinate de defecte de fabricație sau vicii ascunse, descoperite în condițiile unei întrețineri corespunzătoare a produselor (prin raportare la natura acestora).
OpticZone va analiza fiecare caz de neconformitate în mod individual și va informa clientul într-un termen rezonabil, ce nu va putea depăși 15 zile de la momentul semnalării neconformității.
Următoarele situații NU SUNT ACOPERITE DE GARANȚIE (fără a considera că lista de mai jos este una limitativă):
Defecte generate de zgârieturi, fisuri, sparturi, rupturi, distrugeri parțiale sau totale, deformări (fiind considerate efecte ale unei întrețineri necorespunzătoare);
Zgârieturi mecanice în cazul lentilelor;
Defecte generate de intervențiile mecanice asupra produsului (altele decât cele efectuate de personalul OPTICZONE): ex. montaje externe, lipituri etc.
Defecte de orice fel ale produsului datorate incendiilor, accidentelor, loviturilor, vibrațiilor.
Deteriorări ale produsului în urma unei utilizări improprii.
Următoarele situații ANULEAZĂ GARANTIA:
Clientul nu prezintă toate documentele solicitate cu privire la produsul în cauză;
Schimbarea stării originale a produsului.
II. GARANTIA COMERCIALĂ
OPTICZONE va putea oferi clienților o garanție suplimentară, denumită garanție comercială. Această garanție nu înlocuiește garantia legală de conformitate (1 an).
Dreptul la garanția legală de conformitate nu va fi afectat de garantia suplimentară (comercială).
În situația în care produsele din portofoliul OPTICZONE vor beneficia de o garanție suplimentară (garantia comercială), clienții vor fi informați în mod complet la momentul achiziției asupra modalității în care aceasta poate opera.
III. DREPTUL DE RETRAGERE DIN CONTRACT PENTRU ACHIZIȚIILE ONLINE
Clienții OPTICZONE care achiziționează produsele noastre online, prin intermediul platformei www.opticzone.ro, beneficiază de o perioadă de 30 de zile în care se pot retrage din contract, fără a fi necesară justificarea deciziei.(in cazul achizitiei rame fara lentile). Această perioadă de 30 de zile reprezintă o extensie a perioadei de retragere prevăzute de dispozițiile art. 9 din OUG 34/2014.
Termenul de 30 de zile se calculează de la data când clientul a intrat în posesia fizică a produselor comandate.
Pentru a beneficia de dreptul de retragere, clientul are obligația de a informa OPTICZONE cu privire la decizia sa de retragere din contract în termenul menționat anterior. Decizia de retragere se va comunica la adresa de e-mail: office@opticzone.ro. Sarcina probei privind exercitarea dreptului de retragere revine clientului. De asemenea, intenția de retragere poate fi exprimată și în cadrul magazinelor fizice.
În urma exprimării dreptului de retragere din contract pentru produsele achiziționate online, OPTICZONE va proceda la rambursarea sumelor plătite de către client într-un termen de cel mult 14 zile de la data la care a fost informat despre opțiunea de retragere, sub condiția ca produsul ce face obiectul returului să fi intrat în posesia OpticZone.
OpticZone rambursează sumele plătite de către client folosind aceleași modalități de plată ca cele utilizate pentru tranzacția inițială, cu excepția cazului în care clientul a fost de acord/a solicitat o altă modalitate de plată.
OpticZone nu are obligația să ramburseze costurile suplimentare în situația în care clientul a ales în mod explicit un alt tip de livrare decât livrarea standard oferită de OpticZone.
OpticZone are dreptul să amâne rambursarea sumelor până la data recepționării produselor ce au făcut obiectul vânzării.
Cu excepția cazului în care OpticZone s-a oferit să recupereze produsele în cauză, clientul are obligația de a returna sau a înmâna produsele personalului OpticZone, fără întârzieri nejustificate și în decurs de cel mult 14 zile de la data la care acesta a comunicat către OpticZone decizia sa de retragere din contract.
Clientul va suporta costurile directe legate de returnarea produselor.
Conform art. 16 din OUG 34/2014 sunt exceptate de la exercitarea dreptului de retragere:
Produsele confecționate după specificațiile prezentate de client sau personalizate în mod clar (ex. produse efectuate pe bază de comandă – ochelari de vedere realizați conform dioptriilor clientului);
Furnizarea de produse care sunt susceptibile a se deteriora sau a expira rapid;
Furnizarea de produse sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecție a sănătății sau din motive de igienă și care au fost desigilate de consumator (ex. lentile de contact).
Ca regulă generală, produsele se vor returna în ambalajul original și în aceeași stare în care au fost recepționate, respectiv cu toate componentele și accesoriile. Produsele deteriorate nu pot fi returnate.
IV. RETURNAREA PRODUSELOR ACHIZIȚIONATE DIN MAGAZINELE FIZICE
Potrivit dispozițiilor legale, returnarea produselor achiziționate din magazinele fizice OpticZone din România, nu poate opera în lipsa unor motive temeinic justificate care să prezinte neconformitatea unui produs achiziționat.
Cu toate acestea, pentru că OpticZone a dat dovadă mereu de flexibilitate și înțelegere în relația cu clienții, OpticZone a implementat în acest sens o procedură de retur aplicabilă în toate magazinele fizice de pe teritoriul României.
Returul produselor achiziționate direct/personal din magazinele fizice OpticZone de pe teritoriul României se poate face în termen de 30 (treizeci) de zile de la achiziționarea acestora.
Astfel, procedura de retur poate fi realizată în următoarele condiții:
Clientul trebuie să revină în magazinul OpticZone din care a efectuat achiziția, prezentând produsul în stare în care a fost achiziționat, împreună cu documentele aferente (factura, bon fiscal, certificat de conformitate, certificat de garanție etc.);
Produsul ce face obiectul returului nu a fost folosit, este în ambalajul original și nu prezintă semne de deteriorare astfel încât produsul poate fi revândut în aceleași condiții;
Produsul ce face obiectul returului nu este realizat la comandă, după specificațiile clientului;
Returul produsului se efectuează în prezența unui consilier al magazinului OpticZone;
În cazul în care returul a fost acceptat conform condițiilor cumulative de mai sus, clientul poate opta pentru înlocuirea produsului cu alt produs existent din magazinul fizic OpticZone, plătind diferența de preț dacă este cazul (în cazul înlocuirii cu un produs mai scump decât cel returnat) sau poate primi înapoi suma de bani achitată (astfel cum aceasta este evidențiată în documentele ce atestă plata).
Nu se pot returna produsele deteriorate, utilizate sau ale căror ambalaje prezintă defecte și nu mai pot fi revândute în aceleași condiții. De asemenea, produsele realizate la comandă NU se pot returna (ex. lentile cu dioptrii, culoare, ochelari pe bază de prescripție etc.)
V. SCHIMBAREA PRODUSELOR
Clienții OpticZone pot beneficia la cerere, în termen de 30 de zile calendaristice de la primirea produsului, de schimbarea acestuia.
Opțiunea de a schimba produsul achiziționat se poate realiza în următoarele condiții:
Produsul în cauză să nu fie realizat la comandă (ex. ochelari de vedere);
Produsul în cauză nu a fost utilizat, este în ambalajul original și nu prezintă semne de deteriorare astfel încât produsul poate fi revândut în aceleași condiții;
Produsul nu a fost achiziționat în cadrul unor campanii promoționale;
Pentru a beneficia de opțiunea schimbării produsului cu altul din portofoliul OpticZone, clientul va reveni în magazinul fizic OpticZone din care a făcut achiziția sau va transmite o solicitare scrisă în acest sens la următoarea adresă: contact.opticzone@gmail.com. În cazul transmiterii solicitării prin corespondență electronică, OpticZone va contacta persoana în cauză în vederea stabilirii condițiilor de schimb într-un termen rezonabil, ce nu va putea depăși 15 zile de la momentul exprimării opțiunii de schimb.
Alegerea unei selecții are ca rezultat o reîmprospătare completă a paginii.